Iartă-mă Tată

Iartă-mă tată
pentru că am păcătuit,
au trecut 10 ani
de la ultima mea spovedanie.

Te-am căutat
în cele mai întunecate părți ale mele,
crezând că poți fi văzut
în umbrele mele.

Nu te pot vedea tată,
rămân între
inadecvările mele
și abandonul tău.

Îmi este rușine să spun că ești tatăl meu,
în timp ce tânjești să fii fiica ta.

Îmi plânge
(non) existența
mă lasă rupt.

Deci, în schimb,
fac pace

plecarea ta aparentă.

Ar trebui să știți,
la fiecare zi de naștere
Mă dezmembrăm în tăcere.

Aștept un apel telefonic,
sau un card,
care nu ajunge niciodată.

Totuși, s până,
inima mea
speră
Tu încerci.

Nu.

În fiecare zi a părinților,
îmi amintește de tine, tu ești piesa lipsă
a mea,
a sângelui meu, tată.

Urăsc că ești undeva
ignorându-mi existența.

De multe ori mă întreb,
Dacă te întrebi
dacă mă întreb despre unde ești?

Ce fel de laș creează o viață
doar pentru ao abandona?

Odată am urât-o pe mama mea pentru că te-a ferit de mine.

Până când te-am cunoscut,
sigur ca naiba
avea dreptate.

Ai intrat în viața mea
doar pentru a ieși
la fel de repede.

Ani de speranță
doar să vezi
nimic
decât un glonț
prin mine.

Ce glumă,
îți amintești –
îți amintești când ai spus că sunt fetița tăticului?

Tot ce pot gusta acum
este metroul
al tău.

Înțepătura
din cuvintele tale frumoase
M-am lăsat să cred.

Că eu … că aș vrea să fiu reală.

Dar ei cad în fiecare an,
cu fiecare
naibii lacrimi.

Deci, iartă-mă tată
pentru că am păcătuit,
au trecut 10 ani
de la ultima mea spovedanie

10 ani de la ultima noastră întâlnire.

Îmi doresc în continuare să fii în preajma
măcar să mă urmărești
sângerând.